Definiția cu ID-ul 1254416:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Al șaptelea cer – Se zice și „al nouălea”, iar Vasile Alecsandri ajunge chiar la al... nouăsprezecelea („visul... m-a ridicat în al nouăsprezecelea cer”). Expresia e bazată pe credința celor vechi, că cerul ar fi alcătuit din mai multe bolte (de aici pluralul: ceruri). Filozoful Aristotel, care își imagina că cerurile sînt de cristal, susținea existența a opt ceruri. Alții au fost mai generoși (de pildă, în secolul al XIII-lea, regele Alfons al X-lea al Castiliei, care se ocupa de astronomie, demonstra că sînt... 127!). Mulți erau mai zgîrciți: teologul Tomasso dAquino, care a trăit în același secol, susținea existența a șapte ceruri ; poetul Dante a descris nouă. Și fiindcă, odată cu stabilirea numărului de ceruri, se stabilea și o ierarhie între ele, rezervîndu-se cele de mai sus „preafericiților”, se înțelege că a spune „sînt în al șaptelea cer” său „mă simt în al nouălea cer” înseamnă a te socoti în starea cea mai fericită, în culmea desfătării și a bucuriei! „O ridică-n osanale, Ca pe-o scară de mătase, Pînă-n ceru-al șaptelea...” Ion Minulescu, Primăvară rurală LIT.